Consultanță psihologică | Psihoterapie | Psihiatrie | Formare și supervizare în psihoterapie 

Facebook Google Maps E-mail RSS

NYMPHO-MANIAC – VOLUME X

Nu pot spune că mă consider nu mare fan a lui Von Trier, însă pot afirma că filmele lui nu m-au lăsat niciodată indiferent, găsind tot timpul un substrat existențial puternic sub cortina cinematografică a regizorului.
Nymphomaniac… cumva prevedeam șcenariul filmului înainte de a viziona pelicula însă simbolistica lui m-a impresionat și imbogațit în același timp. Probabil și subiectivismul meseriei pe care o practic a avut un cuvant de spus viz-a-vi de interpretarea sombolică-cinematografică.
Mă uit în urma lui Von Trier și îmi vine în minte “Anticristul”. Un film terapeutic pe parcursul căruia regizorul suferea de o depresie majoră care și-a pus amprenta pe acea peliculă și cumva depresia respectivă a fost transpusă mai departe în “Melancholia”. Von Trier a urmat un proces terapeutic timp de 3 ani, care susține el că nu i-a fost de mare ajutor… cumva nici nu mă miră având în vedere terapia urmată de el:C.B.T, formă de terapie care nu mă prea unge la suflet(mă și mir ca a rezistat 3 ani:p) care se zice că ar fi de scurtă durată, dar nu sunt aici să judec eu aceste lucruri.
Nyphomaniac aduce în șcenă un cadru terapeutic în care Seligman(Stellan Skarsgard) pare a juca rolul de terapeut a lui Joe(Charlotte Gainsburg), cea din urmă confesându-și cumva întreaga istorie a vieții unui necunoscut.
Nimfa apare la începutul filmului sub forma unei insecte în stadiul ei de dezvoltare. În mitologia greacă nimfele erau considerate genii ale naturii, ele fiind niște virgine frumoase și tinere. Existau 3 tipuri de nimfe: a apelor, a pădurilor și a munților(oceanide,oreade și driade). Joe pare a fi o nimfă a apelor, simțind excitare atunci când se jucau în apa pe gresia din baie. Se spune că primele experiențe sexuale ale noastre au mult de a face cu comportamentul nostru sexual din viitor(țin minte cazul din cartea Mumia de la masa din sufragerie, în care un bărbat a rămas setat pe o șcenă erotico-sexuală cu măgarul,aceasta rămânând pe parcursul vieții atras de animale). În joe se identifică și un conflict psihanalitic introdus în psihologia neofreudiană denumit de Jung: complexul “Electra” care vizează forma de competiție între fică și mama ei pentru iubirea tatălui, acest complex apărând în stadiul a falic a dezvoltării psihosexuale.
Având un drive și o dorință interioară încă de mică, (ceea ce îi aducea o vină interioară din punctul de vedere relogios a păcatului originar, simțindu-se vinovata pentru dorințele și plăcerile ei), Joe își cere dezvirginarea, care se produce destul de abuzant și sec, lăsând probabil o traumă în interiorul acesteia vis-a-vi de elementul de durere resimțit in timpul actului:
3 penetrări vaginale + 5 penetrări anale… șirul de numere a lui Fibonacci:
0+1=1,1+1=2,2+1=3,3+2=5,5+3=8,8+5=13 e.t.c (cam cum se obține și raportul de aur). Primele două numere se adună, al patrulea se obține adunându-l pe al treilea cu al doilea, al cincelea se obține adunându-l pe al patrulea cu al treilea e.t.c până la infinit. Ce mai este interesant la acest șir de numere a lui Fibonacii este acea idee ca oricât ne mărim, păstrăm practic aceiași formă bazală de început. Rportul phi a șirului lui Fibonacci se spune că ar fi cheia de acces la codul creației noastre. Acest raport are aplicabilitate de la galaxiile din univers, la plante, insecte până la dublul helixul nostru din ADN.(mai există și o latură a religiei asupra șirului de numere însă nu doresc să intru și pe aceasta). Probabil că ceea ce vrea Von Trier să transmită este faptul că acea experiență ia intrat în ADN-ul lui joe nereușind ulterior să scape de ea.
Metafora pescuitului e interesant pusă în șcena daca facem analogia la jocul seducției între mascul și femeie:ce momeală să folosesc, cât de mult să itind firul de pescuit,să îl țin la suprafață sau să merg în adânciume să stiu când a prins prada momeala pentru a putea rotii din mulinetă… aceste bazîndu-se instincual pe inner drive-ul nostru, arousel-ul nostru și dorința noastră. Joe încerca probabil pe undeva prin interiorul ei să se deculpabilizeze de pacatul ei originar prin consumul de bărbați în care pe lângă ideea de a supune sexul masculin și a pedepsii bărbații, ea ridicându-și nivelul puterii interioare și a stimei de sine căutând în acelși timp și plăcerea ei personală care apare în șcena morții tatălui ei, sigurul bărbat pe care aceasta l-a iubit, unde putem observa orgasmul ei prin cuplul pus în teorie de Freud: Eros și Thanatos(libido și mortido), unul duce la reproducerea speciei și celălalt la distrugerea ei, însă acest cuplu interactioneazaă între ele încă din bazalitatea noastră fiind strans legate de sexualitatea fiecaruia .
“Ich ruf zu dir Jesus Christ” (apelez la tine Doamne)… Bach, un geniu a cărui muzicalități intră într-o polifonie armonică. Polifonia care este consituită de 3 voci și fiecare dintre acestea are o voce proprie, împreună constituind armonia: bass(f în film), mîna stângă(G) și mîna dreaptă(j) , această triadă care ar fi constituit o armonie în interioul lui Joe.F reprezentând afectivitatea/atașamentul, G- atracție,agresivitatea și J- iubire. Acest cantus firmus(bazele polifoniei) probabil i-ar fi fost necesare lui Joe pentru a-și umple vidurile ei interioare în încercarea de a-și regăsi echilibrul interior și sexual. Nereușind să obțină aceste 3 voci Joe intră în mecanismul defensiv inconștient în care incepe să pedepsească bărbații și implicit pe ea, neoferindu-le propria plăcere.
Ulterior ea se află în acest paradox a lui Zeno căutând să abuzeze practic cât mai mulți bărbați în căutarea plăcerii. Paradoxul însine suține ideea că credința asupra faptului că pluralitatea aduce și schimbare este una eronată, cumva întârind metafora șirului lui Fibonacii, e ca în acea mică legendă cu Ahile și Broasca țestoasă în care Ahile nu își explică de ce nu reușește să întreacă broască țestoasă dându-i țestoasei 10 metrii avans și el fiind de zece ori mai rapid decât ea.
Joe intră după cum era de așteptat în elementul durerii/agresivității pentru a resimții plăcere devenind ea cea supusă, ne mai având acea nevoie de a supune bărbații.
Mai apare și metafora copacului(care a fi interesant de știu ce copac era) dar în orice caz se putea observa incapacitatea ei de a ajunge la el și statutul de singurătate și pustietate a copacului.
Totodată mi s-a părut interesantă asexualitatea lui Seligman (în antagonie cu cea a lui Joe) ca formă a sexualității.

Ceea ce mi-a transmis personal acest film este acea idee că unele lucruri în viață nu le poți schimba și trebuie să ți le asumi și să le ei ca atare, ideea că oricum tot singuri parcurgem această viață și dorința lui von Trier de a-și spune punctul de vedere față de psihoterapie. Ah și era să uit clasicul caz în care abuzatul devine abuzator.(nu sunt neapărat deacord cu ele însă asta mi-au transmis)
Ce m-a determinat să scriu acest articol au fost părerile prietenilor despre film,criticiile aduse acestuia,analizele făcute pe baze peliculei care mi s-au părut ca să fiu blând deplasate… nu pot spune că a fost un film bun din punct de vedere cinematografic dar mi-a plăcut enrom analogia între nimfomanie și simboluri universale care a reușit să o facă Von Trier.Nu am dorit să fac o psihaniliză a acestui film ci doar să detaliez anumite simboluri care poate văzute în felul acesta dau o altă viziune asupra filmului.

Paul Chetreanu-Don

2 Responses

  1. Hello! I simply would like to offer you a huge thumbs up for your great info you’ve got here on this post. I will be coming back to your website for more soon.|

  2. supergirl

    si contratimp

    A propos de aporii, sa nu uitam ca ele nu tin cont de dihotomiile dintre ceea ce este gandit si ceea ce este real, respectiv dintre spatiul continuu si timp discontinuu – constand in momente discrete. (vezi U.Bartocci 2004)

    Iar a propos de Trier, sa nu uitam ca ceea ce face el sunt produse artistice, ceea ce inseamna ca se joaca cu metoda (vezi posibilele simbolizari, pe care le-as pune mai mult pe seama nevoii noastre nebune de semnificare si al obiceiului mai mult comod decat pertinent de generalizare, decat a unei intentii a lui Trier de a stabili corespondente nete de tip simbolic- daca e bine conceput, un film sau orice produs artistic cu suport vizual, ‘scapa’ realitatii, oricat ar fi impregnat de ea (cum spunea Adorno)); apoi, ca e firesc ca filmele lui sa-i releve biografia (traita sau imaginara). Stim bine ca activitatile artistice, arta profesionista in general are printre altele si o functie ergoterapica, desi nu se reduce la ea.

credit
© Elipsiona | Partener Farmacia TESA