Despre atracție …
Probabil una din legile fundamentale ale universului nostru este cea a atracției. Corpuri punctiforme care se atrag cu o forță direct proporțională cu produsul maselor proprii… cam așa descria Sir Isaac Newton această lege a mecanicii clasice :
F=K{\frac {m_{1}m_{2}}{r^{2}}},
F- magnitudinea forței gravitaționale m1 și m2,
K-coeficient de proporționalitate
m1-masa corpului 1,
m2-masa corpului 2,
r-distanța dintre corpuri
Cred că ar fi ușor ca și oamenii să fie tot niște corpuri punctiforme cu aceiași forță direct proporțională.
Dar oare ce anume ne atrage unul la celălalt?
De cele mai multe ori ne confruntăm cu acea atracție umană care se bazează pe lucruri conștientizate cum ar fi zâmbet, ochi, pectorali, picioare, fund e.t.c, poate chiar atingerea fizică sau vocea. Aceste aspecte ale senzorialității noastre în care cortina este larg deschisă ochiului sau simțului plin de curiozitate, însă în spatele acestei cortine oare ce se află?
Ce lucruri neconștientizate duc la atracția dintre oameni?
Ce nevoi interioare ne fac să avem acest drive către alții?
Chiar dacă adn-ul nostru ne face prin simpla lui existență să fim creaturi unice și diferite(în cazul acesta teoria lui Newton nu ar mai fi valabilă pentru oameni), Fromm descria interesant cum oamenii au în același timp nevoia existențială de unicitate a propriului self și nevoia de unitate(apartenența cu alții). Practic dorim să fim unici și în același timp la fel.Pe lângă această nevoie bazală oare ce anume căutăm și ne atrage la alții? De multe ori simțim că cei din jurul nostru ne pot îmbogății viața, să ne ofere pace interioară, sau să ne aducă bucurie în viață. În ce măsură ei ne oferă aceste lucruri? sau poate sunt doar proiecții personale care le proiectăm pe ei și ne închipuim că ei aduc un aport major la starea noastră de bine când defapt noi suntem cei care lăsăm ca această stare de bine să se petreacă.
Oamenii intră în adoleșcentă cu un bagaj de cunoștințe și experiențe dobândite prin familie, scoli, prieteni. În acest bagaj se află o sumedenii de traume ale propriei copilării, traume care îți accidentează selful în permanență și în jurul cărora se vor dezvolta numeroase mecanisme de apărare față de stima de sine lezată, a înceredii în propria persoană, a lipesi de valori personale, fricii nejustificate, furiei incontrolabile, răni a căror cicatrici încă nu s-au vindecat.
Ulterior viața adultă aduce cu ea alte traume: pierderea oamenilor iubiți, dezamagiri în prietenii, iubiri apuse, probleme financiare, responsabilități care vor contribui la comportamentele ulterioare și la viziunea noastră asupra vieții.
Drept urmare ființa noastră se află într-o situație în care nu este în armonie ci îi lipsesc multe părti al unui puzzle care nu face întregul să fie complet. Astfel începem să căutăm completare sau alinare in ceilalți, căutând aceleași răni personale în exterior pentru a putea fi înțelese și acceptate și de către ceilalți trecând exteriorul prin egocentrismul personal. Autenticitatea și imaginea celorlalți devine o valoare nudă în fața proiecților personale și nevoilor interioare. Imagini de tată agresiv, mamă autoritară, profesor dur care au lezat selful apar practic sub intruchiparea celuilalt încât ei să se identifice cu proprile noastre suferințe. Suferințe care le duce ani buni în cârcă și de care nici nu suntem conștienți,atrăgând astfel acele lucruri de care noi dispunem deja în lumea noastră interioară.
Trăim în exterior ceea ce ar trebui să indentificăm și să confruntăm în interior, evitându-ne astfel propria trăire și propriul interior, lumea exterioară devenind efectul care pleacă defapt din cauza interioară.
Reușind să conștientizăm cât mai mult din traumele interioare, putem avea abilitatea să acceptăm exteriorul așa cum este, necăutând rezolvarea conflictelor noastre interioare prin intermediul lui, ci prin propria noastră capacitate emoțională și rațională.
Atragem ceea ce suntem prin neconștientizarea traumelor inconștiente .
Chetreanu-Don Paul
Fain articol!
In ceea ce priveste atractia, as spune ca exista in noi o busola sau un radar inconstient, care selecteaza anumite persoane sau situatii de care avem nevoie pentru a ne atinge maximum de potential, pe parcursul unor serii de „lectii de viata”. Modul de selectie a „encounter”-urilor, succesiunea lor, scapa mintii rationale. Inclin sa cred ca traim intr-o lume a proiectiilor, si deseori, cand vorbim de oameni, recunoastem in ei elemente proprii interiorului nostru. Pentru mine, a cunoaste cu adevarat o persoana, inseamna sa pot trece de imaginea pe care am proiectat-o pe ea. Deseori, trecand de proiectia proprie, ma trezesc privind la mine insumi, doar cu o istorie diferita de viata. Astfel, cunoscand in mod autentic, non-proiectiv, pe ceilalti, pot trai prin intermediul lor povestile mai multor vieti.
Inchei cu un citat din Carl Jung care mi-a venit in minte citind articolul:
„We meet ourselves time and again in a thousand disguises on the path of life”.
Foarte interesantă abordarea. Mă întreb însă, oare, nu doar ne imaginăm că suntem atrași de cineva? și Einstein zicea ”Imaginaţia este totul. Este avanpremiera atracţiilor viitoare ale vieţii.” Oare nu ne construim în minte un scenariu și ne ghidăm după el?
salut Sunt atât de bucuroseu am gasit site-ul dvs., chiar daca l-am gasit din eroare, în timp ce eu verificam pe Google pentru altceva, Oricum eu sunt aici, acum si-ar dori doar sa spun multe multumiri pentru un post remarcabil si o frumos de interesant blog (Îmi place, de asemenea, tema / proiect), nu am timp pentru a merge prin toate, dar am marcat-o si l-am inclus, de asemenea, fluxurile RSS, asa ca atunci cand am timp, voi fi înapoi pentru a citi mai mult, va rugam sa tineti pasul e o munca fantastica.
Hi there! I just would like to give you a huge thumbs up for your great info you have right here on this post. I will be coming back to your web site for more soon.
Dead indited content material, Really enjoyed studying.
Foarte interesanta perspectiva ! Intortochiate sunt caile universului 🙂 . Felicitari pentru articol, foarte bine documentat!
Sincopa
Probabil in randurile de mai sus e o metafora nevazuta, dar in formula fortei ca raport al produsului dintre constanta gravitationala si doua mase de greutate neglijabila (punctiforme) cu distanta dintre ele la patrat Newton spunea doar ca cele doua corpuri nu ‘plutesc’, ci sunt fixe si ‘stau in picioare’ (datorita fortei gravitationale), iar atunci cand exista o actiune a unuia fata de celelalt, forta de reactiune a celui de al doilea fata de primul este egala cu cea exercitata de primul fata de al doilea. (vezi si Feynman, Lectures on Physics, I) Dar Newton nu-si trimisese inca masele punctiforme la o plimbare in spatiul minkovskian..
Atractia este, da, ‘punctiforma’ prin excelenta. Termenii in care mi-o explic eu au insa un grad de senzorialitate mai mic, anume fascinatie, intalnire, ‘unitate nediferentiata a simplei imagini a posibilului’ (cum incerca Croce sa defineasca intuitia) u.s.w. Or, intalnirile au loc mai putin intre corpuri, sunt mai degraba intr-un fel de ‘loc geometric’ intre interior si exterior.
Cat despre proiectii, de acord, dar ele intervin post atractie. O intrebare poate fi unde se opresc proiectiile, cu un rol instrumental, catalitic sa spunem, si cand (si daca) incepe aventura, ‘the real biting life’?
De multe ori persistam in proiectii si ignoram deliberat sau nu perceptia (si observarea) vietii reale (situatii si evenimente ai caror participanti nemijlociti suntem), care curge firesc in virtutea legii cauza-efect-consecinte si pe care proiectiile noastre nu fac de multe ori decat sa o atenueze, oblitereze.
Cat despre constientizarea si acceptarea ‘rupturilor’ mai mari sau mai mici, a traumelor, ea nu e suficienta, e doar un inceput al rezolvarii lor.
It’s difficult to find experienced people for this subject, but you sound like you know
what you’re talking about! Thanks