Consultanță psihologică | Psihoterapie | Psihiatrie | Formare și supervizare în psihoterapie 

Facebook Google Maps E-mail RSS

Cât de liberi suntem de fapt?

Trăim într-o lume în care pare că democrația predomină și ne dă iluzia cum că am fi liberi și putem să decidem în fiecare moment al vieții noastre ce anume dorim să facem și faptul că suntem liberi să ne luăm decizile proprii asupra existenței noastre. Dar mi-aș permite să intervin cu o întrebare reflexivă: oare sistemul ne oferă libertatea sau propriul nostru self este responsabil cu aceasta?

De câte ori ni se întâmplă să aprindem o țigară fără a avea nevoie de ea, să mergem la o întâlnire cu prietenii  fără a dori, să ne prezentăm la nunți doar pentru un act de prezență, să stăm la un film la cinema fără a ne place, să nu spunem unui prieten emoțiile care le simțim pentru a nu-l supăra sau să ne logăm pe facebook fără a avea un obiectiv anume…
În ce măsură suntem noi în acele momente?  Și ce ne face să acționăm împotriva noastră? Căci trăim în democrație și avem dreptul la libertatea noastră de a ne exprima, orice am dori să exprimăm, și de a acționa pe bunul nostru plac. Unde încep aceste inhibări personale, ce ne face să le menținem în timp și unde duc aceste inhibări?

Încă din copilăria timpurie, copilul se află în situația de a se confrunta cu propriile emoții și acțiuni și începe să cântărească dacă ele sunt validate sau nu de către exterior. Se spune că părinții sunt oglinda copilului,  ei încearcă să ne educe din conceptele  propriei  lor experiențe de viață,  însă apare acest zid în care nu îți este permis să acționezi cum ți-ai dori și trebuie să te supui, pentru a satisface o normă a părinților, respectiv a societății, pe care am putea-o identifica drept fiind începuturile angoasei  și primul contact cu lezarea libertății personale. Acest comportament este susținut în timp de către fiecare dintre noi, ba chiar mai mult, este întărit în gimnaziu, liceu, facultate.

Este bună atunci educația și tot ce implică ea? Cu siguranță, are o importanță majoră. Imaginați-va ce haos ar exista pe pământ fără niște norme și fără un supraconștient colectiv sau, și mai apocaliptic, cum ar arăta universul fără legile fizicii?

Dar, oare, nu ține de noi să ne purificăm și să punem în balanță aceste credințe personale când ajungem la o vârstă în care avem o personalitate formată și putem să identificăm ceea ce dorim să păstrăm în noi din toate aceste credințe și care dintre ele dorim să le înlăturăm din existența noastră, cele cu care nu ne identificăm? Ce ne face să nu facem acest lucru și să ne continuăm funcționarea dupa principiile părinților sau ale profesorilor sau ale altor oameni importanți din viața noastră și să nu ne găsim acel self autentic, acea cale personală,  în care să devenim noi  în adevărata noastră ideologie și adevăratele noastre valori. Să intervină aici o oarecare frică?  O frică de singurătete, o frică de abandon, o frică de reusită, o frică de noi înșine?  Cum am putea ajunge la noi dacă nu stăm în profunzimea noastră și fugim în tot felul de activități în care ne complacem și nu ne identificăm deloc cu ele, mai mult de atât considerăm că ne aduc fericirea? În ce măsură suntem responsabil în fața propriei noastre existențe și  în ce măsură luăm caii de hamuri să ne responsabilizăm în fața libertății și a vieții noastre?

Detașându-ne pentru o perioadă de toate mijoacele noastre de funcționalitate actuală, am putea să avem niște gânduri reflexive asupra existenței noastre, putem să intrăm în noi și să găsim multe resurse noi și multe lucruri care ne produc satisfacție și de care am uitat, cu care ulterior să intrăm înapoi în viață, așa cum dorim noi, nu cum doresc alții. Stând în vârtej, ajungem să ne pierdem identitatea,  neștiind exact cine suntem și ce ne reprezintă și, în modul aceasta, ajungem să ne autosabotăm și să devenim călăul propriei noastre existențe. Faptul că am putea rămâne cu aceleași principii ar putea fi doar o confirmare că cine am fost până acum doresc și decid să fiu în continuare. Iar faptul că devin conștient de propia mea identitate și libertate îmi aduce un plus  de cunoaștere asupra existenței mele, asupra dorințelor personale și asupra ulterioarelor decizii cu care urmează să mă confrunt în viață.

Oare cât de liberi suntem?

Oare am decis să fim cine suntem acum? Sau doar ni s-a întâmplat…

Aștept păreri și commenturi
Chetreanu-Don Paul

13 Responses

  1. Interesant. Dar oare decizia de a lua o decizie nu va fi luata tot in urma unei lipse a constrangerii?

  2. CJ

    Liberi ? Asta doar e o iluzie sintem incatusati cu catusele lumii moderne …..carti de credit case si masini luxoase, excursii si vacante,haine de firma etc…Facem lucruri de convenienta nu ca ne place,sintem zimbitori si politicosi ca asa cere societatea.Libertatea deplina va veni dupa singurul lucru cert din viata…..moartea

    • Corina

      cartile de credit case si masini luxoase, excursii si vacante,haine de firma ….nu le as spune tocmai catusele lumii moderne…as inclina sa cred ca sunt hrana egoului, ne hranim egoul cu ambitie, cu dorinta de a avea mai mult decat altul, de a fi mai bun decat altul…si sufocam eul, esenta

      eu cred ca facem lucrurile care nu ne plac, nu pentru ca ne o cere societatea…o facem pentru ca ne e frica ca o sa pierdem, fie legatura cu anumite persoane, fie anumite avantaje, fie un job, fie o relatie…avem cate o fata pentru fiecare situatie, nu suntem liberi pentru ca nu avem curajul sa folosim o singura fata si sa ne asumam pierderile.

      Imi cer scuze ca te contrazic, dar daca libertatea vine doar dupa moarte asta ar insemna ca traim degeaba si ca ne oprim inainte de a incepe…

  3. ana

    Cred ca societatea a format oamenii de cand lumea…si parintii la fel…doar modalitatile de “manipulare”, sa zic asa, s-au schimbat de-a lungul timpului. Nu cred ca cineva se poate pretinde a fi total original sau total liber. Dar pana la urma suntem creaturi sociale si asta inseamna sa ne conformam unor norme pentru a putea trai in societate. Totodata, credinta mea personala este ca, daca facem anumite sacrificii in fata propriilor principii pentru a putea avea statutul dorit in societate, asta nu inseamna ca ne tradam pe noi insine, cata vreme aceste mici “falsuri” de personalitate nu duc la fisuri in propria integritate. Probabil ca cea mai pura stare de libertate, cand vine vorba de sine, este aceea cand te simti confortabil cu propria persoana…

  4. Monik

    Libertatea e doar un cerc. Suntem constransi de regulile societatii in care traim. Liberi nu vom fi niciodata, insesi visele denota limitarile lumii in care traim.

  5. admin

    Într-adevăr suntem constrânși de aceste reguli,dar ce anume ne face să ne conformăm și dăcă tot suntem așa conștienți de ele și uneori ne deranjează ce anume ne face să nu evadam din ele și să ne complacem în ceea ce ne este dat? Cum ar fi dacă ne-am reinventa singuri? Dacă ne-am da viață așa cum ne-o dorim noi?

  6. Alina

    Eu consider că libertatea este o valoare pe care o manifestăm din interior spre exterior, nu este ceva impus de societate, părinţi,…
    Cu toţii avem liber arbitru şi posibilitatea de a alege ceea ce credem că este mai bine pentru noi la un moment dat.
    Faptul că suntem la o nuntă, un eveniment şi nu ne dorim să fim acolo, eu il percep ca pe o lipsă de congruenţă.
    Aşadar: libertate avem, ce facem cu ea şi cum ne-o trăim nu este decât o alegere a noastra personală.

  7. Anca

    E vorba de o serie de alegeri, putem alege sa fim constransi sau sa fim liberi. Peste tot sunt limitari insa daca tu vrei sa depasesti zona de confort si sa traiesti viata dincolo de limite nimic nu te poate opri, viata incepe acolo unde se termina zona de confort. Alegi sa te lamentezi sau sa te bucuri de tot ce te inconjoara.

  8. alcor

    cred ca libertate nu inseamna decat a deveni constient de cine esti cu adevarat, de a realiza ca lumea exterioara nu e decat o reflectare a ceea ce se gaseste in interiorul tau. Exteriorul asa cum e el exista pur si simplu pentru ca tu ii dai voie sa existe.

  9. Mona

    Liber, libertate… cand, cat?… O parere aproape “sexagenara”… “Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa ti se-mplineasca”… ;) )…

  10. m.c.

    Citind randurile de mai sus, mi-am adus aminte de o sintagma folosita in ‘rezistenta materialelor’, iertati-mi analogia – e mai degraba vorba de grade de libertate la diferite niveluri ale personalitatii, la randul lor, greu de decelat.

credit
© Elipsiona | Partener Farmacia TESA